Comunitatea Globală (WWC) este o comunitate deschisă de oameni din toate națiunile, culturile și tradițiile religioase, care doresc să primească, să studieze și să trăiască Noul Mesaj de la Dumnezeu. Comunitatea Globală este deschisă oricărei persoane ce dorește să se implice în mod sincer în studierea textelor, învățăturilor și căii Noului Mesaj al lui Dumnezeu.
Dumnezeu a vorbit din nou, iar Dumnezeu cere ca o Comunitate Globală de oameni să se adune pentru a sprijini misiunea Mesajului și a Mesagerului, să fie primii studenți și practicieni ai Noului Mesaj și să împărtășească această Revelație cu ceilalți, lucrând în acord cu Mesagerul și The Society. Aici, bărbații și femeile Comunității Globale sunt pionierii unei înțelegeri și experiențe noi legate de Dumnezeu, de spiritualitate și destinul uman.
Comunitatea Globală ia formă într-un moment decisiv și critic, în care lumea înfruntă cel mai mare prag al evoluției din istorie. Umanitatea își face apariția într-o Comunitate Mare a vieții din univers, dar este nepregătită. Umanitatea se confruntă cu Valuri Mari de schimbări: tulburări economice crescânde, schimbări climatice ce se amplifică și diminuarea resurselor. Dezbinarea și violența religioasă cresc peste tot în lume, într-un moment în care este nevoie de unitate și cooperare mai mari ca niciodată. În același timp, o sărăcie spirituală este simțită de oamenii din întreaga lume. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu a vorbit din nou.
Comunitatea Globală a Noului Mesaj este un element vital în transmiterea Noului Mesaj al lui Dumnezeu în lume. Aceasta este comunitatea care va răspândi Mesajul împreună cu Mesagerul și The Society, pentru a ajunge la oamenii din toate colțurile lumii.
Abilitatea Comunității Globale de a primi și susține Mesajul și Mesagerul va fi crucială pentru a aduce în lume Revelația Domnului în forma sa pură. Așadar, este sarcina acestei comunități să studieze, să practice și să trăiască Noul Mesaj și să promoveze Cunoașterea și conștientizarea globală a Noului Mesaj și a Mesagerului.
Studenții Comunității Globale îi oferă un sprijin vital organizației The Society for the New Message, organizația care se află la baza acestei misiuni de a-i aduce lumii Noul Mesaj al lui Dumnezeu. În cele din urmă, lucrarea și contribuția Mesagerului, a organizației The Society și a Comunității Globale vor ajuta Noul Mesaj să prindă rădăcini în lume și îl vor face să devină o forță vie și vitală de-a lungul generațiilor. Astfel, cele mai profunde daruri ale sale vor înflori și vor da roade, binecuvântând viețile nenumăraților oameni și schimbând, într-un final, cursul istoriei omenirii conform Marelui Plan al lui Dumnezeu pentru lume.
Cine suntem
Suntem o comunitate globală diversă de oameni, care vin din toate categoriile sociale, tradițiile religioase și mediile socioeconomice. Suntem musulmani, creștini, evrei și budiști, chiar și persoane fără nicio tradiție religioasă. Suntem părinți tineri, mame singure, profesori, oameni de afaceri, fermieri, tâmplari, șomeri, asistenți medicali, studenți, artiști și pensionari. Noi conștientizăm faptul că Dumnezeu i-a vorbit din nou umanității și că Mesagerul Domnului este astăzi în viață. Noi împărtășim conștientizarea comună a faptului că trăim în vremuri de revelație.
Comunitatea Globală a Noului Mesaj se întinde pe tot globul. Suntem oameni din America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Australia și Europa. Vorbim limba arabă, swahili, coreeană, chineză, italiană, greacă, spaniolă, franceză, turcă și multe alte limbi. Fie că ne aflăm în Londra, Sao Paulo, Denver sau Riyadh, noi învățăm, trăim și împărtășim Noul Mesaj cu ceilalți oameni din jurul lumii, din locul în care ne aflăm.
Noi conștientizăm faptul că Dumnezeu oferă o Revelație Nouă de proporții, amploare și importanță nemaivăzute pe Pământ. Aceasta este o Revelație Nouă de la Dumnezeu pentru vremurile noastre și pentru vremurile dificile cu care ne vom confrunta în viitor. Ne dorim să studiem acest Mesaj Nou și să îi aducem profeția, înțelepciunea, puterea și practicile în viețile, familiile și tradițiile noastre religioase și în conștiența lumii.
Cum trăim
Comunitatea Globală dorește să împlinească ordinul sfânt cu privire la aducerea Noului Mesaj de la Dumnezeu la toți oamenii de pe Pământ care îl caută. Însă ca studenți ai Comunității Globale, trăim în întreaga lume, în diverse circumstanțe și situații de viață și căutăm cu toții să menținem următorii piloni ai participării:
- Studenția: Ne dorim să învățăm și să trăim Noul Mesaj prin studierea textelor și învățăturilor sale și prin urmarea căii sale spirituale pentru viețile noastre. Așadar, practicăm Pași către Cunoaștere, Marile Practici și dorim să clădim cei Patru Piloni ai vieții noastre. Ne dorim să urmăm călăuzirea Cunoașterii în munca, interacțiunile și participarea noastră în viață. De asemenea, ne străduim să urmăm învățăturile și exemplul Mesagerului.
- Relațiile: Ne dorim să clădim și să menținem relația noastră cu Dumnezeu, cu Mulțimea Angelică, cu Cunoașterea, cu Mesagerul, cu organizația The Society, cu Comunitatea Globală de studenți, cu întreaga omenire și cu însăși planeta, pe care suntem aici s-o ajutăm.
- Promovarea: Lucrăm să promovăm Noul Mesaj de la Dumnezeu și ceea ce ne învață la nivel de individ și la nivelul întregii lumi. Așadar, ne dorim să facem cunoscut faptul că Dumnezeu a vorbit din nou, că Dumnezeu a trimis un Mesaj Nou, un Mesager Nou și, împreună cu acestea, o nouă cale pentru fiecare persoană și, într-un final, pentru întreaga lume.
- Contribuirea: Lucrăm pentru a-i fi de ajutor lumii, fie prin sprijinirea organizației The Society în misiunea sa directă de a-i aduce lumii Noul Mesaj al lui Dumnezeu, fie prin alte căi de contribuire vitală care satisfac nevoile oamenilor și ale Pământului, având Noul Mesaj drept călăuză și inspirație. Ne dorim să găsim și să împlinim această contribuție conform călăuzirii Cunoașterii, conform naturii și structurii noastre și conform nevoilor umanității.
- Dăruirea: Dăruim financiar pentru a susține apariția Noului Mesaj în lume și munca organizației The Society, la orice nivel, cât de mult sau de puțin, conform Cunoașterii și propriilor noastre necesități practice în lume.
Ce practicăm
Pași către Cunoaștere
Pași către Cunoaștere reprezintă o călătorie de 365 de pași/practici și este textul fundamental cu privire la calea Noului Mesaj de a învăța și de a trăi.
Pași către Cunoaștere: Pregătirea continuă reprezintă continuarea studiului din Pași printr-o serie de 84 de pași/practici suplimentare.
Marile Practici
Meditația
Să mergem dincolo de suprafața minții pentru a experimenta prezența și voința Cunoașterii în ceea ce ne privește.
Tăcerea
Practicăm tăcerea minții în multe situații diferite pentru a putea vedea cu claritate și pentru a recunoaște evidența Cunoașterii dinăuntrul nostru și dinăuntrul celorlalți.
Ascultarea lăuntrică
Practicăm ascultarea lăuntrică în implicările noastre în lume pentru a discerne adevărul sau greșelile în gândirea, deciziile și acțiunile noastre și ale celorlalți. Astfel, putem începe să discernem mișcarea Cunoașterii înăuntrul nostru și în jurul nostru.
Practica din oră în oră
Ne oprim din oră în oră să ne liniștim mintea, să conștientizăm unde suntem, ce facem și să vedem dacă Cunoașterea ne indică să vedem, să cunoaștem sau să facem ceva.
A vedea
Practicăm vederea dincolo de constrângerile minții, căutând o pătrundere sau înțelegere mai profundă cu privire la situații, dileme sau conflicte care sunt de lungă durată, dincolo de orizontul imediat al vieții noastre. În acest fel, putem simți direcția generală a lumii și cum trebuie să ne pregătim acum pentru orice eventualitate în viitor. Actul de a vedea poate include trăirea unei pătrunderi remarcabile dincolo de parametrii normali ai timpului și spațiului. Această capacitate este posibilă datorită Cunoașterii. Aceste trăiri necesită o continuă contemplare și considerare.
Contemplarea
Ne facem timp și avem grijă să luăm în considerare cu obiectivitate înțelesul și meritul acțiunilor, deciziilor, întrebărilor și nevoilor noastre și ale acțiunilor altora. De asemenea, practicăm contemplarea experiențelor Cunoașterii, pentru a le înțelege și pentru a ști cum și când să acționăm. În plus, contemplăm anumite aspecte ale Noului Mesaj, care dețin un înțeles special pentru studenția și dezvoltarea noastră ca persoane ale Noului Mesaj.
Discernământul și discreția
Ne facem timp și avem grijă să discernem cu obiectivitate ceea ce se află în fața ochilor noștri și ceea ce vedem în alții. Cu discreție, ne dorim să fim conștienți de sine și să știm ce spunem și ce facem în orice situație. În acest fel, ne menținem legătura interioară cu Cunoașterea în timp ce participăm în lume.
Luarea deciziilor
Noi îi aducem Cunoașterii numeroasele întrebări și decizii ale viețiilor noastre, astfel încât să ne călăuzească acțiunile și să ne pună viețile în ordine pentru a ne pregăti pentru descoperirea și urmarea scopului nostru înalt cu care am venit pe pământ.
Cei Patru Piloni
Viețile și menirea noastră sunt clădite pe Patru Piloni: Munca și Dăruirea, Sănătatea Fizică și Psihică, Relațiile și Dezvoltarea Spirituală. Pilonii puternici ne permit să avem un fundament puternic în viețile noastre și să fim liberi pentru un serviciu mai înalt în lume. Conștientizăm faptul că nu putem ocoli dezvoltarea niciunuia dintre acești Patru Piloni, nici măcar în slujba Noului Mesaj.
Turnul de veghe
Ne cultivăm o înțelegere înțeleaptă a trecutului și o viziune pătrunzătoare a viitorului nostru. Practicăm actul de a privi spre viitor, astfel încât să putem vedea ce se ivește la orizontul viitorului nostru apropiat și să ne pregătim pentru orice eventualitate, oportunitate și dificultate care s-ar putea ivi. Acest lucru ne va permite să ne pregătim cu înțelepciune pentru viitor, utilizând puterea Cunoașterii pe care Dumnezeu ne-a oferit-o.
Cunoașterea de sine
Ne dorim să cultivăm un nivel mai înalt de onestitate și conștientizare a gândurilor, stărilor și condiției minții noastre, precum și a condiției generale a vieții noastre. Facem asta ca să putem face schimbări constructive în viețile noastre, pentru a fi capabili și pregătiți să participăm în lume.
Ce credem
Dumnezeu
Dumnezeu este Creatorul universului în toate dimensiunile sale și Izvorul Cunoașterii din toate ființele conștiente. Dumnezeu nu este un personaj sau o conștiință individuală, ci o forță și realitate atotpătrunzătoare care pătrunde viața de pretutindeni, existând dincolo de limitele oricărei teologii sau înțelegeri religioase. Dumnezeu îi vorbește celei mai adânci părți din fiecare persoană prin puterea Cunoașterii ce trăiește înăuntrul lor. Află mai multe…
Noul Mesaj de la Dumnezeu
Dumnezeu a trimis o Revelație Nouă, o Învățătură și o Cale pentru a reînnoi relația umanității cu Creatorul, în vreme ce înfruntăm viața într-o lume agitată și aflată în declin. Noul Mesaj vine cu Voința și Puterea lui Dumnezeu pentru a reînnoi religiile lumii, pentru a opri conflictele noastre neîncetate și pentru a chema marile daruri pe care fiecare persoană le-a adus cu ea în lume. Noul Mesaj este cea mai vastă Revelație de felul său oferită vreodată umanității. Află mai multe…
Mulțimea Angelică
O Prezență Angelică veghează asupra lumii noastre. Mulțimea care ne veghează lumea a tradus Voința Domnului de-a lungul istoriei noastre și continuă acum, în vremurile noastre, prin Noul Mesaj de la Dumnezeu. Află mai multe…
Mesagerul
Dumnezeu a trimis un Mesager pe pământ pentru a primi Noul Mesaj de la Dumnezeu. Numele lui este Marshall Vian Summers și este primul dintre Mesagerii Domnului care dezvăluie realitatea Marii Comunități a vieții din univers. El este astăzi în viață și are nevoie de sprijinul nostru. Află mai multe…
Revelațiile și Mesagerii Domnului din trecut
Dumnezeu a inițiat toate marile religii ale lumii, trimițând Mesageri pe pământ, fiecare venind din Mulțimea Angelică, fiind aleși, pregătiți și trimiși să primească Revelațiile Domnului în momente decisive și mărețe în istoria și evoluția omenirii. Află mai multe…
Marea Comunitate
Lumea noastră își face apariția într-o Comunitate Mare a vieții inteligente din univers. Izolarea noastră a luat sfârșit, însă noi nu suntem conștienți și pregătiți. Dumnezeu a oferit revelația cu privire la ceea ce trebuie să știm despre această sferă mai cuprinzătoare a vieții și o pregătire pe care fiecare persoană o poate urma, pentru întâlnirea noastră cu viața de dincolo de planeta noastră. Află mai multe…
Cunoașterea
Cunoașterea este inteligența mai adâncă dinăuntrul nostru, un cuget mai adânc, dincolo de intelect. Este legătura noastră directă cu Dumnezeu. Cunoașterea reprezintă partea din noi care nu L-a părăsit niciodată pe Dumnezeu și care încă este în legătură cu Voința și Prezența lui Dumnezeu. Află mai multe…
Scopul și destinul
Fiecare dintre noi a fost trimis pe pământ cu un scop mai înalt, care așteaptă să fie descoperit. Acest scop înalt se află dincolo de tărâmul și influența rațiunii, în Cunoașterea ce trăiește în adâncul nostru. Află mai multe…
Relațiile și scopul înalt
Fiecare dintre noi are un destin cu anumite persoane pentru a realiza anumite lucruri conform scopului nostru înalt și conform nevoilor lumii pe care suntem aici să le servim. Află mai multe…
Marile Valuri de schimbări
Ne aflăm în pragul Marilor Valuri de schimbări și tulburări climatice, economice și politice, care vor schimba fața Pământului. Umanitatea trebuie acum să se pregătească și să coopereze suficient pentru a preveni mari conflicte, mare suferință și declinul civilizației umane. Află mai multe…
Mediul mental
Trăim într-un mediu fizic și într-unul mental. Mediul mental conține forțe ce ne influențează gândirea și emoțiile și care ne poate domina până când devenim puternici în Cunoaștere. Află mai multe…
Marele Întuneric
O Intervenție are loc din partea anumitor rase din Marea Comunitate, care sunt aici să profite de o rasă slăbită și dezbinată, în vreme ce se confruntă cu Marile Valuri de schimbări. Fiind poporul nativ al acestei lumi, suntem chemați să ne opunem vocal la această Intervenție, să-i avertizăm și să-i educăm pe ceilalți și să ajutăm la crearea unității umane în fața acesteia, cea mai mare încercare a umanității. Află mai multe…
Aliații Umanității
Știind că umanitatea se confruntă cu o Intervenție, Dumnezeu a chemat acele rase libere din regiunea noastră a spațiului să-și trimită înțelepciunea și îndrumarea pentru a-i permite umanității să contracareze Intervenția și să ne pregătească pentru viitorul și destinul nostru ca rasă liberă în Marea Comunitate. Această înțelepciune și îndrumare i-au fost oferite Mesagerului, care a venit pe pământ să-i aducă umanității conștiență, înțelepciune și spiritualitate din Marea Comunitate. Află mai multe…
Familia Spirituală
Fiecare dintre noi face parte dintr-o Familie Spirituală, creată după Separație pentru a le permite indivizilor să lucreze în direcția unei stări mai înalte de uniune și relație, un proces întreprins de-a lungul unei perioade lungi de timp, culminând cu întoarcerea noastră finală la Dumnezeu. Familia noastră Spirituală reprezintă relațiile pe care le-am recuperat prin Cunoaștere în lunga noastră călătorie prin Separație. Unii membri ai Familiei noastre Spirituale sunt în lume, iar alții se află dincolo de lume. Familiile Spirituale fac parte din Planul misterios al lui Dumnezeu de a-i elibera și reuni pe toți cei care trăiesc în Separație. Află mai multe…
Căminul Străvechi
Căminul nostru Străvechi este o stare de legătură și relație cu Familia noastră Spirituală, cu Mulțimea și cu Dumnezeu. Uneori numit Rai, Căminul Străvechi este o stare de conștiență și relație pe care fiecare am avut-o înainte de a veni pe lume și la care ne vom întoarce după această viață. Află mai multe…
Misiunea Comunității Globale
Suntem uniți prin prezența misterioasă a Cunoașterii, legătura noastră cu Dumnezeu, care ne îndeamnă să studiem, să traducem, să sprijinim, să protejăm și să fim martori la Noul Mesaj de la Dumnezeu și la Mesagerul său, Marshall Vian Summers. Pentru a realiza aceste lucruri:
- Ne străduim să învățăm și să trăim Noul Mesaj în fiecare aspect al vieții noastre.
- Dorim să creăm certitudine, stabilitate și o rețea de relații cu scop.
- Trăim în mod simplu și sustenabil pentru a ajuta la asigurarea supraviețuirii familiei umane și la ocrotirea Pământului.
- Învățăm să urmăm Cunoașterea drept sursa puterii, înțelepciunii și împlinirii noastre, înțelegând faptul că Cunoașterea ne pune în legătură cu Dumnezeu și cu scopul nostru înalt în viață.
- Ne susținem unul pe celălalt în studenția noastră în ce privește Noul Mesaj și în practica noastră a Pașilor către Cunoaștere, calea dezvoltării spirituale a Noului Mesaj.
- Îi susținem pe toți cei care i se alătură Comunității Globale, încurajându-le tăria și studenția în urmarea acestei mari călătorii în viață.
- Ne dorim să fim un canal al Cunoașterii și să întruchipăm înțelepciunea sa, astfel încât să putem fi de ajutor tuturor oamenilor cu care interacționăm.
- Împărtășim Noul Mesaj cu ceilalți cu scopul de a împlini intenția Domnului de a-l aduce umanității în aceste vremuri cu necesități mari și nemaivăzute în lume.
- Traducem cuvintele Noului Mesaj al lui Dumnezeu și cuvintele Mesagerului în limbile noastre și împărtășim înțelepciunea și Revelația sa profundă cu alții din orașul, regiunea, țara și lumea noastră.
- Conștientizăm și vorbim de realitatea Mesagerului și îi susținem lucrarea esențială în lume. În acest fel, noi suntem alături de el.
- Susținem organizația The Society în misiunea sa de a aduce Noua Revelație a lui Dumnezeu în aceste vremuri, de care avem cea mai mare nevoie.