Ascultă revelația originală rostită în engleză:
Descarcă (click dreapta pentru a descărca)
După cum i-a fost dezvăluit
Mesagerului lui Dumnezeu
Marshall Vian Summers
pe 14 noiembrie, 2007
in Boulder, Colorado
Va fi interesant, probabil, ca voi să considerați că în națiuni avansate din univers – națiuni avansate din Mai Marea Comunitate de viață inteligentă în care voi trăiți – că acolo unde este o distincție între bărbați și femei, sau masculi și femele, în acele rase particulare, rasele care nu sunt androgine în natură, că femelei îi este dată, de regulă, prioritate în treburi de conștiință și spiritualitate.
Asta reprezintă un progres și o înțelepciune practică de asemenea, căci liderii în acest context trebuie, în mod esențial, să fie furnizori, și trebuie, în mod esențial, să fie susținători. Rolul de a fi un lider religios în orice context ar putea exista – fie că este în interiorul unei tradiții formale, fie că este în cadrul unei ierarhii de conducere sau fie că este mult mai informal, ocupându-se cu grupuri mai mici de oameni – în toate cazurile este un rol concentrat în primul rând pe furnizare și menținere.
A fi creativ în zona religiei este potrivit doar dacă este pentru a satisface nevoile practice ale persoanelor și pentru a adapta o învățătură religioasă la circumstanțe schimbătoare. Și chiar și aici trebuie săvârșită cu grijă mare, căci oamenilor le place să schimbe ce a fost dat și să-l altereze pentru a satisface nevoile lor, preferințele lor, dorințele lor și propriul lor interes de sine. Deci creativitatea în zona religiei este de fapt extrem de periculoasă.
Dar religia în sine, în orice context există, trebuie să se schimbe și să evolueze. Trebuie să aibă o capacitate mai mare de a servi persoanele care trec prin schimbare în viețile lor personale și schimbare la nivelul națiunilor și societăților de asemenea. Într-adevăr, chiar și în timp ce condițiile mediului acestei lumi se schimbă în fața Marilor Valuri ale schimbării care vin în lume, religia va trebui să se adapteze și să se schimbe de asemenea.
Ceea ce este, în mod esențial, rolul liderilor religioși în aproape toate situațiile, este să fie furnizori și susținători. Și ceea ce furnizează ei nu este chiar de o natură materială atât cât este de o natură spirituală, în sfera unei experiențe și recunoașteri mai profunde care este posibilă pentru toate ființele umane și alte rase în cadrul Mai Marii Comunități. Căci Dumnezeu a pus o minte mai adâncă înăuntrul tuturor ființelor conștiente – o minte care este numită Cunoaștere în Noul Mesaj.
Clar, femeile și-au asumat roluri mai mari în multe societăți, dar încă există rezistență considerabilă, și în unele tradiții, nu este permis deloc. Dar aici trebuie să fie o recunoaștere mai mare a forței inerente a femeilor și a capacității naturale pe care o pot servi în această privință. Căci chiar și în tradițiile actuale, femeile nu pot servi ca lideri recunoscuți, dar ele sunt în cele mai multe cazuri coloana vertebrală a organizației religioase și a tradiției însăși.
Bărbații nu ar trebui să fie amenințați de acest lucru, căci este o presupunere a abilităților naturale. Și în timp ce bărbații vor continua să fie lideri religioși, oportunitatea pentru femei ar trebui să fie cu mult extinsă. Căci dacă un individ, o femeie în acest caz, și-a dezvoltat abilitățile în a învăța despre mintea mai profundă și de a-i răspunde corespunzător, în a-i săvârși direcția în mod responsabil, fără a o altera sau a o redefini pentru ea însăși sau pentru așteptările celorlalți – atunci în timp ce ea câștigă această maturitate și această responsabilitate, ea își poate asuma un rol mai mare și mai natural drept lider religios.
Clar, dacă priviți în secolul trecut, ați văzut în toată evoluția societății, în multe locuri din lume, creșterea femeilor în roluri de proeminență care erau anterior asumate doar de bărbați. Aceasta este o evoluție naturală și ar trebui să fie continuată. Sunt acum șefi de stat care sunt femei, dar ele încă sunt blocate în a deveni lideri religioși în multe, multe tradiții și în multe culturi. Ele pot deveni președintele unei națiuni, dar nu un preot sau un rabin sau un imam, în multe circumstanțe.
Dacă umanitatea ar putea să învețe de la rase avansate în univers, ați vedea ce eroare este asta. Ați vedea ce au fost nevoite alte rase să învețe și cum au fost nevoite să-și cultive înțelepciunea și abilitățile lor native în supraviețuirea și în funcționarea în cadrul unui mediu al Mai Marii Comunități, care prin însăși natura sa este extrem de competitiv și complex. Dacă ați putea învăța din aceste exemple, atunci ați vedea înțelepciunea a ceea ce spunem aici.
În multe societăți avansate, după cum am menționat, femeile sunt preoții; ele sunt autoritățile religioase. În acest caz, în rase foarte diferite de a voastră, femininul este recunoscut ca fiind mai receptiv la direcția spiritului, sau Dumnezeu, în timp ce bărbații în general – în majoritatea situațiilor, aspectul masculin – sunt mai competenți în măsuri fizice sau practice.
Acest lucru nu este un simplu fenomen uman sau un precedent istoric doar în interiorul acestei lumi. E ceva ce este adevărat în întregul univers. În anumite rase avansate, masculul și femela au fost uniți într-o singură ființă pentru a obține accesul la abilitățile pe care ambele dintre aceste aspecte ale Creației le pot furniza. Dar asta nu este realitatea umanității, și nici nu e nevoie să fie, căci masculul și femela, masculinul și femininul, ambele au bunuri și calități extraordinare pentru a fi cultivate și care trebuie să fie cultivate.
Prin urmare, de aceea ar putea asta să fie numită Era Femeilor, ascensiunea femeilor – nu doar în poziții de proeminență politică, nu doar în poziții de conducere în afaceri sau treburi comerciale, dar efectiv în sfera religiei și spiritualității.
În timp ce femeile posedă forțe mărețe, ele au, de asemenea, slăbiciuni și vulnerabilități în cadrul familiei umane. Ele sunt foarte predispuse la persuasiune. Ele sunt foarte predispuse la influențele coeziunii și permisiunii sociale. Ele sunt foarte predispuse la dificultățile confruntării cu dezacordul și dezaprobarea. Și furia lor și problema lor pot fi legate de treburi extrem de mărunte și insignifiante. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, ele au o abilitate naturală de a rezona, de a avea grijă, de a susține și a menține, și de a furniza resursele mai mari ale vieții, care sunt non-materiale în natură.
Căci toate ființele umane au nevoi materiale și nevoi spirituale. Nevoile spirituale nu pot fi satisfăcute împlinind nevoile materiale, dar până când nevoile materiale sunt satisfăcute, nevoile spirituale nu pot fi întreținute serios de majoritatea oamenilor. Dar, vezi tu, ele sunt diferite. Odată ce ai satisfăcut anumite cerințe fizice ale vieții privind hrana, apa, adăpostul, securitatea și tot așa, atunci începi să întreții un set mai mare de nevoi. Acestea sunt poate, psihologice și emoționale în natură, dar nevoile psihologice fac legătura cu nevoile tale spirituale mai profunde.
În ultimă instanță, cea mai mare nevoie spirituală este aceeași înăuntrul tuturor persoanelor, și aceea este de a-ți găsi și a-ți împlini misiunea specifică venind în lume. Acesta este un adevăr indiferent de cultura ta, religia ta, circumstanțele familei tale, situația ta economică și așa mai departe. Dar pentru a fi capabil să întreții acest lucru serios și responsabil, trebuie să ai anumite nevoi materiale satisfăcute. Aceasta este prima cerință.
Pentru că, din punct de vedere istoric, aprovizionarea materială a ținut în primul rând de bărbați, femeile au putut să-și cultive aprovizionarea la alte niveluri – la nivelurile psihologice și emoționale și spirituale într-o măsură cu mult mai mare, și ele sunt înzestrate în mod natural să facă acest lucru. Ar fi nesăbuit să gândiți că femeile vor înlocui bărbații în aprovizionare, în furnizarea nevoilor materiale. Unde puterea cea mai mare a femeilor este puterea empatiei, puterea de a servi. Ele se confruntă cu aceleași probleme ale fricii, dorinței și preferinței ca și bărbații, dar ele încă au aceste bunuri în mare abundență. Să le negați oportunități în tărâmul religiei și a spiritualității e o mare greșeală și încă una costisitoare.
Treburile spiritului sunt diferite de treburile comerciale și materiale ale persoanelor și nu ar trebui să fie confundate. În niciun caz nu ar trebui ca statul și religia să fie același lucru. Asta s-a dovedit a fi dezastruos în istorie. Marea victimă în încercarea de a uni aceste două lucruri este însăși religia, care devine un instrument al statului, care devine folosit ca o formă de manipulare și persuasiune, de justiție de sine și condamnare a altora.
Lumea încearcă să simplifice lucrurile și să facă totul la fel, dar vedeți voi, lucrurile nu sunt la fel. Natura se exprimă pe sine în mod diferit în cadrul diferitelor contexte, și în timp ce încă vor mai fi femei care vor fi lideri minunați ai comerțului și lideri politici, și încă vor mai fi bărbați care vor fi superbi fiind lideri și învățători spirituali, există o orientare naturală care îi oferă femininului, femeii, avantajul.
Nu vă gândiți, totuși, că dacă femeile ar conduce religia lumea va fi transformată într-un mod magic, căci nu este acesta cazul. Dar oportunitățile de a menține religia și de a menține spiritul religiei în toate tradițiile ar fi consolidate.
Tot aveți nevoie de oameni care să conducă organizațiile și să se ocupe de necesitățile financiare și să mențină infrastructuri și toate aceste lucruri, dar spiritul religiei devine pierdut când este unit cu nevoile comerciale și practice, în mod exclusiv. Fundamentul ei etic se erodează; accentul ei spiritual se erodează; ea devine formalizată, rigidă, guvernată de legi și reglementări; ea devine constrânsă de guvernarea statului, de puterile politice, puterea economică; și viața se stinge din ea. Devine învechită și statică și opresivă în consecință.
Există o ascendență naturală pentru femei în sfera religiei și a politicii. Asta nu înseamnă că toate femeile se vor ridica acolo, sau că acesta va fi scopul tuturor femeilor. Cu siguranță că nu, dar oportunitatea pentru acelea care sunt dăruite în mod natural – care au scop, scop real, în această zonă – ar trebui să li se permită oportunitatea să-și asume un rol mai mare.
În cadrul acestui context al religiei și spiritualității voi aveți administratori, aveți furnizori și aveți clarvăzători. Să petrecem un moment vorbind despre asta.
Cu siguranță administratorii sunt aceia care conduc organizațiile, care satisfac nevoile practice și financiare ale organizațiilor, care sunt implicați în promovarea învățăturilor sau oportunităților sau beneficiilor unei organizații.
Furnizorii sunt aceia care servesc persoanele în nevoile emoționale, psihologice și spirituale mai fundamentale, în cadrul unui context spiritual sau religios.
Clarvăzătorii, însă, sunt un rol foarte rar și necesită o pregătire foarte specială. Dacă cineva care are darul viziunii nu este bine întemeiat ca o ființă umană, nu este puternic în cei Patru Piloni ai vieții lui – relațiile lor, sănătatea lor, munca lor și dezvoltarea lor spirituală – viziunea lor poate fi folosită greșit și interpretată greșit foarte mult.
De-a lungul secolelor, bărbaților le-a fost așa teamă de puterea femeilor și de posibilitatea femeilor de a se ridica în cadrul societății și culturii încât și-au negat lor înșiși bunurile și beneficiile acestor abilități. Și civilizația ca un întreg a fost retardată și reținută, potențialul ei complet nefiind realizat din această cauză.
Există foarte puțini indivizi care pot fi clarvăzători și nu toți vor fi femei, dar aceste daruri au fost date femininului într-o abundență mult mai mare, și sunt femei astăzi care sunt menite să fie clarvăzători. Acela este scopul lor. Aceea este misiunea lor. Dar probabil în cadrul culturii și societății lor le sunt atribuite simple sarcini de mentenanță în cadrul familiei. Ele sunt ținute pe loc de propria lor religie locală și obiceiuri culturale. Și scopul lor mai mare nu este realizat. Marea lor oportunitate este inchisă pentru ele. Doar pentru că te-ai născut cu un scop nu înseamnă că lumea îți va permite să ți-l asumi. De aceea libertatea este atât de importantă – libertatea de a gândi, libertatea de a exprima, libertatea de a crea. Dar în ultimă instanță, este libertatea de a-ți găsi scopul și de a-l împlini.
Cu încetul, de-a lungul secolului trecut în particular, femeile s-au ridicat, reprezentând ascensiunea femeilor în multe culturi – nu toate culturile dar multe culturi. Aceasta este o evoluție naturală, după cum noi am spus. Trebuie să se întâmple. Și rasa umană va fi mult mai bună pentru asta. A ține femeile pe loc și a le atribui doar datorii domestice este o mare greșeală. Îi va nega familiei umane mult mai multe resurse care ar fi fost disponibile altfel.
Confuzia despre rolurile mascul și femelă, masculinul și femininul, a dus la o mare retardare în dezvoltarea umană și un mare abuz de oameni de-a lungul epocilor în multe culturi. A limita femeile la creșterea copiilor și datorii domestice și oportunități de angajare minime este o mare greșeală, și oriunde există asta în orice cultură, acea cultură va suferi în consecință. Până de curând, în cele mai multe societăți în lume, femeile erau simplu considerate a fi posesiuni ale bărbaților – o posesiune valoroasă, dar o posesiune, ceva ce poți cumpăra sau vinde sau comercializa sau distruge – și acesta este unul din motivele pentru care civilizația umană a progresat așa de încet.
De ce i-a luat umanității atât de mult să facă progrese efectiv? Nu sunt numai energia și tehnologia, limitele de aici, care v-au ținut pe loc. Este constrângerea asupra rolurilor bărbaților și femeilor. Este greutatea istoriei și tradiției. Sunt așteptările copiilor. Așa că pentru o femeie care e destinată să devină un furnizor în cadrul religiei și spiritualității, cum vor fi talentele ei recunoscute vreodată într-o cultură care nu îi permite să-și asume vreun rol în cadrul acestui context? Și nu va suferi ea ca o consecință de-a fi incapabilă să atingă așteptările și cererile culturii ei?
Există multe persoane nefericite și disfuncționale astăzi în întreaga lume care au sfârșit în aceste condiții pentru că evoluția lor naturală a fost înnăbușită și reprimată. Și ce preț pentru societate să aibe oameni disfuncționali? Ce preț pentru societate să trebuiască să plătească costul adicției și multele acțiuni ale oamenilor de autodistrugere? Ce preț pentru societate?
Dar prețul mai mare care nu a fost recunoscut este acela că acești indivizi care nu au putut furniza și exprima propriul lor scop în a fi aici și darurile care ar ieși din acest lucru, care nu sunt numai creațiile lor personale dar sunt, de fapt, daruri ale spiritului, daruri ale lui Dumnezeu.
Acum, multe femei ar putea să aspire să fie în aceste roluri mai mari din ambiție sau lipsă de securitate, dar acestea ar putea să nu fie menite pentru ele. Aceea e o problemă a recunoașterii și nu ar trebui să fie constrânsă de rețineri tribale sau religioase sau politice. În multe culturi avansate în univers, clarvăzătorii sunt recunoscuți printre cei antici și sunt aleși și special antrenați pentru rolurile lor viitoare. Furnizorii, la fel. Persoane cu abilități tehnice, la fel. Talentele lor sunt recunoscute la o vârstă fragedă, și li se oferă tuturor forme diferite de educație pentru a-i pregăti să-și exprime și să-și folosească abilitățile lor naturale.
Un alt aspect foarte regretabil în reținerea ascendenței femeilor este că băieții și fetele sunt puși laolaltă mult prea devreme. Ei tind să se copieze unul pe altul. Ei concurează unul cu altul, și sunt forțați să-și asume roluri tradiționale unul cu altul, reținându-i atât pe băieții tineri cât și pe fetele tinere de la cultivarea și recunoașterea propriilor lor abilități și înclinații. Este de așteptat ca toată lumea să se căsătorească și să crească familii și să aibă romanță. Deci copiii sunt programați să aibă romanță când au vârsta de cinci ani prin media și prin toate imaginile culturii. Acest lucru e adevărat în atât de multe culturi astăzi. Cum pot să fie vreodată recunoscute talentul și abilitatea individuală ale oamenilor sub influențe ca acestea? Este ca și cum toți băieții ar fi pregătiți să fie soldați și nimic altceva. Și pierderea pentru societate este incalculabilă– pierderea talentului, pierderea inspirației, pierderea direcției naturale a oamenilor.
Bărbații și femeile tinere ar trebui să aibe foarte puțin contact unul cu altul până când au avut timp să se înțeleagă pe ei înșiși și au timp pentru a-și considera propriile lor înclinații și forțe și sensul direcției în viață. Doar să-i aruncați împreună și să-i influențați să aibe comportamente sociale unul cu altul prematur este extrem de distructiv. Este destul de dificil pentru oamenii tineri să se descurce cu toate influențele contrare ale societății în ansamblu decât să trebuiască să se descurce cu sexul opus la o vârstă atât de timpurie.
Pentru părinții de pretutindeni, este important de-a lungul timpului, în loc să-și proiecteze așteptări și cereri de la performanța copiilor lor, ar trebui să privească și să vadă ce semne le sunt date de la copiii lor despre înclinațiile și forțele, slăbiciunile și abilitățile naturale ale copiilor lor. Uneori, acest lucru nu poate fi distins până când o persoană nu atinge tinerețea adultă. Dar să-i oferi unei persoane tinere încurajarea și să-i predai să învețe Calea către Cunoaștere astfel încât ea să poată câștiga accesul la această inteligență măreață pe care Dumnezeu i-a oferit-o este probabil cel mai mare dar pe care un părinte îl poate oferi unui copil dincolo de a furniza pentru nevoile lui materiale de bază.
Astăzi lumea ar arăta diferit dacă femeilor li se permiteau să se ridice. Nu ar fi de o frumusețe magică; ar avea încă multe probleme, dar ați avea mai puțini oameni astăzi în lume și ar fi mai bine pregătită pentru Marile Valuri ale schimbării care vin în lume – deteriorarea mediului natural, schimbarea în climatul vostru, diminuarea resurselor lumii și așa mai departe. Și ar exista conducere mai mare și mai înțeleaptă în cadrul sferei religiei și spiritualității. Asta se întâmplă acum în mod natural în timp ce femeile caută să câștige aceste oportunități, dacă sunt câtuși de puțin valabile pentru ele.
Noul Mesaj de la Dumnezeu le încurajează pe femei să se ridice și să ia aceste roluri mai mari de responsabilitate. Nu este puterea pe care se pune accentul aici; este responsabilitatea. Voi căutați responsabilități mai mari, nu putere mai mare. Puterea fără responsabilitate este distructivă. Este arogantă. Este egocentrică. Și duce la daune mari.
Va fi , desigur, mare rezistență din partea multor bărbați cărora le-a fost mereu frică de femei și le este frică de ceea ce ar putea însemna ridicarea femeilor pentru ei. Dar există o ascendență naturală aici. Nu este menită să înlocuiască bărbații sau să priveze bărbații de drepturi sau să-i facă pe bărbați mai puțin decât ceea ce sunt ei într-adevăr, căci ei au responsabilități mai mari de asemenea care nu au fost încă recunoscute și revendicate.
Înțelepciunea femeilor trebuie să vină în prim-plan dacă societatea are să avanseze, dacă umanitatea are să se adapteze la condițiile schimbătoare ale lumii și dacă competiția, conflictul și războiul au să fie evitate. Acestor înzestrări naturale trebuie să li se dea libertatea de a apărea, nu doar pentru bunăstarea indivizilor implicați, dar și pentru bunăstarea întregii lumi și întregii umanități.
Femeile trebuie să devină descătușate, și ele trebuie să se descătușeze pe ele însele din meschinărie și ignoranță și aroganță. Ele trebuie să învețe să-și controleze emoțiile. Ele trebuie să învețe înțelepciunea discernământului. Ele trebuie să aibă oportunități pentru educație. Ele trebuie să dobândească responsabilități mai mari în zone care le erau renegate anterior. Trebuie să fie destulă încredere între bărbați și femei pentru a-i permite acestei manifestări naturale să aibă loc.
Noul Mesaj accentuează acest lucru pentru că este o parte importantă în a-i oferi fiecărei persoane oportunitatea să înfăptuiască o conexiune către Cunoaștere, inteligența mai adâncă pe care Dumnezeu a pus-o în interiorul fiecărei persoane. Astăzi, majoritatea oamenilor sunt inconștienți de prezența Cunoașterii și nu pot răspunde la îndrumarea și protecția pe care Cunoașterea o oferă.
Deci, făcând Pașii către Cunoaștere este esențial și reprezintă concentrarea fundamentală a întregii dezvoltări spirituale și educației religioase reale. Să înveți pe cineva să recite scripturile sau să-L slăvească pe Dumnezeu nu întâlnește în mod real nevoile sale spirituale. Ar putea fi important pentru viitorul său rol, ar putea fi semnificativ pentru el la nivel individual, dar în mod fundamental, scopul tuturor dezvoltărilor spirituale și al educației religioase în sensul lor cel mai adevărat este să creeze o conexiune între mintea voastră gânditoare, care este un produs al tuturor influențelor lumii, și mintea mai adâncă dinăuntrul vostru pe care Dumnezeu a creat-o în voi – să vă protejeze, să vă îndrume, să vă apere de pericol și să vă conducă la mai marele scop care v-a adus în lume – un scop pe care doar însăși Cunoașterea îl știe și îl înțelege, el fiind dincolo de controlul intelectului, dincolo de înțelegerea speculației umane, ambiției umane, teologiei umane.
Mintea trebuie să servească spiritul, nu invers, în ierarhia reală a ființei voastre. Corpul vostru vă servește mintea, mintea voastră servește spiritul, spiritul vostru Îl servește pe Dumnezeu, care este construit și înclinat să facă acest lucru în mod natural. Asta e chestiunea. Dar dacă mintea încearcă să folosească spiritul, atunci mintea devine conducătorul fals. Nu poate furniza scop, sens și direcție reală. Poate doar întări structuri și reguli, care ar putea fi necesare, dar în acest sens devin autoritare și opresive. Convingerea ia locul inspirației. Supunerea ia locul serviciului. Respectarea ia locul recunoașterii.
Și de aceea astăzi în lume religia, în atât de multe feluri, nu servește scopului ei fundamental, care este să aducă oamenii mai aproape de Dumnezeu. A-i aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeu înseamnă că îi aduci mai aproape de ceea ce Dumnezeu a pus înăuntrul lor – nu de un Dumnezeu ideal, nu de o credință în Dumnezeu, nu neapărat de o credință tradițională în Dumnezeu, dar efectiv de ceea ce Dumnezeu a pus înăuntrul lor, ceea ce în Noul Mesaj se numește Cunoaștere.
Doar Cunoașterea știe cine ești și de ce ești aici, pe cine cauți să găsești în lume, ce cauți să îndeplinești, unde trebuie oferit darul tău în ultimă instanță, pașii pe care trebuie să-i faci pe parcursul drumului, atracțiile pe care trebuie să le eviți, oportunitățile la care trebuie să răspunzi, locurile în care să mergi, locurile în care să nu mergi, oamenii pe care să-i întâlnești, oamenii cu care să nu te asociezi, tentațiile de a nega și tentația mai profundă de a urma înăuntrul tău tentația oferită de Dumnezeu.
Această provocare îi confruntă pe bărbați si femei în mod egal. Obstacolele în a face Pașii către Cunoaștere îi confruntă pe bărbați și femei în mod egal. Dar femeile, în cele mai multe locuri, au un dezavantaj mai mare doar în oportunități – valoarea Cunoașterii lor nu e pusă foarte sus deloc. Ele sunt folosite numai ca instrumente ale familiilor lor, ale culturii lor, ale satelor lor, ale triburilor lor, ale națiunilor lor. Asta trebuie să se schimbe sau umanitatea nu va avansa. Voi veți rămâne o cultură tribală și primitivă incapabilă să funcționeze în cadrul lumii de resurse în diminuare; predispuși la competiție, conflict și război; și religia voastră va continua să fie un instrument al statului – legată de istorie și tradiție și sufocantă la expresia reală a spiritului.
Sigur că religia astăzi este extrem de importantă în învățăturile ei etice și în menținerea și furnizarea unei căi pentru a experimenta natura divină a fiecărei persoane și ceea ce natura divină îi cere fiecărei persoane. Dar religia a căzut, în atât de multe locuri, sub dominația statului și, în unele cazuri, chiar unită cu statul. Asta nu poate fi. Asta este în mod esențial nesănătos.
Toți Mesagerii adevărați de la Dumnezeu care au venit în lume erau Mesageri care în aproape toate cazurile erau liberi față de stat. Fie că erau văzuți ca sfinți sau eretici, au trebuit să acționeze nestingheriți de dictatele guvernului și culturii. Poate că și-au adaptat învățăturile astfel încât să poată avea o oportunitate să predea și să furnizeze, dar ei funcționau sub un fel de sistem foarte diferit – un sistem de îndrumare lăuntrică pe care Dumnezeu l-a pus înăuntrul lor, un sistem de îndrumare lăuntrică ce trăiește în interiorul fiecărei persoane ca cel mai mare potențial al ei.
Una dintre marile tragedii ale sărăciei umane, care este atât de excesivă în lumea de astăzi și care are riscul de a crește tot mai mare în viitor, este că marile bunuri ale acestor oameni nu vor fi descoperite niciodată, nu vor fi niciodată permise să apară. Marii oameni de știință, marii gânditori, marii politicieni, marii lideri religioși, marii servitori ai umanității vor fi ținuți cu toții sub jugul sărăciei. Și nu numai că viețile lor vor fi sacrificate și ținute într-o stare mizerabilă, dar societățile lor vor suferi de asemenea. Căci înțelepciunea de care societatea are nevoie să avanseze și să progreseze va fi negată. Asta, dincolo de suferința umană, asta este tragedia sărăciei.
Voi intrați în Era Femeilor. Este timpul pentru apariția femeilor – a femeilor responsabile, etice și înțelepte. Dar și ele trebuie să învețe Calea Cunoașterii. Și ele trebuie să asculte Noul Mesaj de la Dumnezeu, să înțeleagă într-adevăr ce le motivează să-și asume un rol mai mare în viață. Această înțelegere există deja în anumite locuri din lume, dar nu este accesibilă majorității oamenilor. Este rară. Este de neprețuit. Nu subestimați forța ei.
Mulți dintre marii conducători pentru umanitate în viitor vor trebui să fie femei. Este destinul lor. Este ceea ce ele trebuie să facă. Dacă acest lucru este renegat, atunci umanitatea nu va progresa. Va rămâne captivă istoriei, tradiției, conflictului și războiului. Fiind furnizoare și susținătoare, femeile sunt mai dăruite în instituirea păcii și cooperării. Într-un sens tradițional, ele trebuie să facă familiile să funcționeze, ele trebuie să mențină familiile împreună, ele trebuie să aibă grijă de oameni direct, în mod intim. Vedeți avantajele aici? În cadrul tărâmului religiei și spiritualității, aici este locul unde marile abilități ies la iveală. Totuși, acest lucru se întâmplă în cadrul unui context mai amplu. Femeile încă pot avea familii, dar ele au o sarcină mai mare să aibă grijă de oameni în oricare arenă specifică sunt destinate să servească.
Pentru că Noul Mesaj de la Dumnezeu a venit prin Mesager, care este un bărbat, nu ar trebui să te descurajeze de la Mesajul care este dat aici. Căci acest om, acest Mesager, recunoaște nevoia pentru puterea femeilor. Dacă poți separa adevărata inspirație de ambiția personală, poți vedea semnificația acestui lucru. Dacă poți fi liberă de competiția pentru putere care cuprinde atât de mulți bărbați și femei astăzi cu privire la relația lor unul cu altul, atunci poți vedea înțelepciunea în acest lucru. Poți vedea semnificația cuvintelor Noastre. Căci Noi vorbim nu către intelect, nu către condiționarea ta socială, nu ambițiilor tale ca persoană, ci Noi vorbim naturii tale mai profunde – natura pe care Dumnezeu a creat-o înăuntrul tău – o natură care nu este produsul condiționării sociale, politice sau religioase dar este creația Divinului în interiorul tău. Aceasta nu este numai un potențial; este o inteligență mai adâncă, cu mult mai înțeleaptă decât intelectul tău.
Dar cât de puțini oameni au găsit vreodată asta. Cât de puțini oameni au recunoscut vreodată diferența dintre Cunoaștere și mintea lor gânditoare, căci cine ești nu este mintea ta. Nu sunt ideile și convingerile tale. Ideile și convingerile tale sunt doar parte din felul în care navighezi viața. Cine și ce ești este dincolo de ele. Dar cât de puțini oameni din lume înțeleg acest lucru?
Când vorbești despre a avea o relație cu tine însuți, vorbești despre a avea o relație cu mintea ta și cu corpul tău. Ce alt sine să existe, decât sinele tău adevărat?
Provocarea pentru femei, în parte, este să nu cadă pradă competiției pentru putere cu bărbații, căci asta este pur și simplu distructiv. Nu este despre înlocuirea sau copleșirea bărbaților, căci asta este distructiv. Este despre asumarea de responsabilități mai mari. Și în unele cazuri asta inseamnă că femeia, individul, trebuie să meargă înainte fără un bărbat, fără o familie. Nu există garanții în această privință.
Chemarea ta spirituală este chemarea ta spirituală. Nu poți să te târguiești cu ea. Femeile care sunt chemate într-un serviciu mai mare trebuie să plece nesusținute spre viitor. Ele nu pot să ia un bărbat cu ele să le protejeze și să se îngrijească de ele și să le țină mici. Sau probabil ele vor avea un parteneriat măreț cu un bărbat și probabil nu vor avea. Depinde de Cunoaștere și de chemarea și construcția lor proprie și individuală.
Facem această remarcă aici astfel încât femeile vor întelege că ele pun relațiile cu bărbații în fața chemării lor mai mari. Aceasta este una din slăbiciunile pe care femeile le au, care a fost condiționată social către ele, dar de asemenea reprezintă doar o nevoie umană normală. Dar uneori până și nevoile umane normale trebuie să fie depășite de o nevoie spirituală, divină mai adâncă. Aceasta trebuie să vină pe primul loc.
Asta este adevărat atât pentru bărbați cât și pentru femei. Dacă îți vei găsi chemarea în viață, trebuie să faci din asta cea mai înaltă prioritate. Dacă scopul tău pentru a veni aici necesită acest lucru, atunci este cea mai mare valoare. Împlinindu-ți obligațiile sociale sau insistențele tale biologice nu sunt la fel de importante ca asta, Dumnezeule, căci vorbim despre nevoia sufletului. Este nevoia sufletului să-și găsească scopul și să-l împlinească în lume, în cadrul circumstanțelor lumii. Asta este ce îți restabilește natura divină. Asta este ceea ce-ți împlinește angajamentul față de Dumnezeu. Asta este ceea ce sfârșește conflictul dinăuntrul tău. Aici este locul în care natura ta adevărată devine integrată. Aici este locul în care corpul tău îți servește mintea și mintea ta îți servește spiritul, după cum au fost construite să facă. Aici este locul în care viața ta se unește. Aici este locul în care îți asumi responsabilități mai mari. Asta este ceea ce satisface nevoia sufletului.
Noi intrăm în Era Femeilor. Acceptați asta. Îmbrățișați asta. Considerați-o. Noul Mesaj de la Dumnezeu vă va învăța marea semnificație a acestui lucru și de ce este atât de important pentru umanitate în acest punct din evoluția ei. Căci acestea nu sunt ”timpurile sfârșitului”. Acestea sunt timpurile pentru un nou început. Aceasta este era unității și cooperării umane, căci doar asta va salva umanitatea de la marele pericol pe care l-a creat în cadrul lumii și de la competiție din partea altor forme de viață inteligentă în universul din jurul vostru. Noul Mesaj de la Dumnezeu descrie în detaliu ce înseamnă aceste două mari fenomene și de ce trebuie să fie întâlnite cu curaj și angajament.
Noul Mesaj a fost trimis în lume pentru a pregăti umanitatea pentru un viitor care va fi diferit de trecut. Așadar, pentru femei, ele trebuie să aibă un viitor care a fost diferit de trecut. Și concomitent, bărbații trebuie să aibă un viitor care a fost diferit de trecut. Aceasta este era cooperării și unității umane pentru că asta este marea nevoie a umanității la acest timp.
O umanitate în creștere trăind într-o lume de resurse în diminuare va necesita acest lucru, și asta e bine. Asta e necesar. Asta e ceea ce va fi necesar pentru a minimaliza suferința umană și pentru îndepărtarea de marea tentație a competiției, conflictului și a războiului. Femeile sunt menite să joace un rol mai mare în această mare tranziție, pentru a pregăti lumea să fie restaurată și pentru a pregăti umanitatea pentru viitorul și destinul ei în cadrul Mai Marii Comunități, unde unitatea și cooperarea umană și unde apariția femeilor vor fi necesare.